....din jurnalul unui "vinovat fara vina"

...Nu stiu absolut deloc pentru ce trebuie sa facem ceva in lumea asta, pentru ce trebuie sa am prieteni si aspiratii, sperante si visuri? N-ar fi de o mie de ori preferabila retragerea intr-un colt uitat unde nimic din ceea ce alcatuieste zgomotul si complicatiile acestei lumi sa nu mai aiba vreun ecou?
La ce bun, draga prietene, ca traiesc intr-o lume a minciunii, la ce bun ca sunt numit "om" cand tocmai acest cuvant ma ingrozeste, ma deprima?
Traiesc intr-o lume care nu e a mea si de ce sa nu admit ca propria-mi existenta merge spre neant si propria-mi fiinta spre nefiinta? De ce sa nu recunosc ca nimic din ceea ce-mi ofera viata acum nu ma mai poate salva. Simt cum mor din cauza a tot ce exista si a tot ce nu exista. Ma intreb chiar, daca ar mai avea vreun sens cautarea unei explicatii si gasesc ca fiecare gand si fiecare traire nu mai reprezinta decat un salt in neant. Si ce oare m-ar opri pentru a pleca in cautarea sinelui? De ce oare as vrea sa mai raman? Pentru a rataci in pustietatea asta?... Aici ma simt asemenea unui ascet: singur si trist intr-o lume a irationalitatii, caci tot ce e sens, tot ce e adevar, tot ce e continut real nu pot gasi in lumea asta… EU!
Sufletul mi-l simt bolnav. Plutesc pe taramuri nepamantesti, intr-un feroce neverosimil. Simt cum sub mine se intinde o prapastie si n-o pot ocoli. Ma cheama! Sa fug de fatalitate si sa ma revoltez impotriva ei? Nu, nu draga Warren, nu pot face asta caci o doresc si eu la fel de mult cum ma doreste si ea, am nevoie de aceasta fatalitate , am nevoie sa evadez din materialitatea vietii si a fiintei mele. Aici ma sufoc!

Aida...o suferinda ganditoare